Oricine are grădină își dorește ca aceasta să arate perfect în orice anotimp. Nici iarna nu reprezintă o excepție pentru amenajarea unei grădini practice, dar cu un aspect estetic fascinant. Este important să ții cont de specificul spațiului, iar cu puțină creativitate și dorință fiecare colțișor al grădinii poate fi pus în valoare.
Pentru început, te poți inspira din acest articol, astfel încât să planifici spațiul într-un mod util, dar și deosebit vizual, care să te încarce și să-ți aducă satisfacție ori de câte ori pășești în grădină.
Propria grădină înseamnă propriul spațiu de relaxare, acea oază de liniște unde îți poți servi ceaiul sau cafeaua și unde poți ieși oricând să iei o gură de aer proaspăt. E atât de frumos să simți sub picioare în anotimpul cald iarba și în anotimpul rece zăpada. Este clar, se merită cu desăvârșire să ai propria grădină, începând cu plantațiile pe care le poți avea aici, până la crearea diverselor activități cu membrii familiei și petrecerea timpului în cel mai calitativ mod: gătirea alimentelor, jocuri distractive etc. Ține doar de preferințele, stilul și scopurile fiecăruia în ce direcție își transformă grădina. Amenajarea ei se poate face și în funcție de sezon. Cât de frumoasă va fi împodobită de luminițe iarna și cât de elegantă va fi vara cu flori multicolore.
Iarna e o perioadă foarte bună pentru a face o analiză atentă curții tale. Astfel, vei putea profita de această perioadă pentru a decide ce piese de mobilier ai putea integra în peisaj. O arcadă de lemn, o bancă așezată sub un copac sau poate chiar un foișor sunt elemente care îi vor înfrumuseța aspectul în timpul iernii. În plus, te vei putea bucura și de aspectul lor funcțional, când te vei așeza vara cu o cafea caldă pe o băncuță plasată strategic la umbra unui copac stufos sau când vei lua masa cu prietenii în foișorul tău.
1. Încadrarea unui ciubăr va aduce un aer premium în grădină și în același timp o utilitate înaltă, întrucât vei avea un colțișor de relaxare unic. Acestea sunt un înlocuitor al piscinelor pe timp de iarnă și cuceresc prin eleganța și textura lor naturală. Mai mult, utilizarea unui ciubăr în sezonul rece aduce o mulțime de beneficii pentru sănătate, printre care: întărirea sistemului imunitar, îmbunătățirea somnului etc.
2. Dacă vrei să aduci un plus de valoare în bucătărie, gătitul în aer liber e soluția perfectă. Bucatele preparate afară sunt mai delicioase, mai sănătoase și mai aromate. O afumătoare clasică sau una mai modernă, care include un grătar sau un cuptor de pizza, îți vor completa perfect curtea și te vor face să gătești mai cu spor.
3. O dată ce te-ai ocupat de partea estetică, e nevoie să te ocupi și de partea practică a unei grădini. În acest sens, produsele pe care te poți baza sunt solariile și serele profesionale pe care le poți monta pentru a avea producția ta proprie și sănătoasă în preajma sărbătorilor.
Dacă te întrebi care e procesul cultivării plantelor iarna în solar sau seră, află că nu este unul complicat, ci doar necesită atenție la câteva lucruri de bază pentru un randament înalt al producției. Plantele au un principiu clasic de creștere, reprezentat de căldură și de un sol bogat în nutrienți. În primul rând, e necesar să alegi culturi rezistente la temperaturi mai scăzute pentru a fi sigur că dezvoltarea lor nu va stagna, ci din contră va evolua în fiecare zi, indiferent dacă temperatura scade cu câteva grade. E nevoie să faci o selecție de plante, câteva exemple fiind salatele, morcovii, mazărea, sfecla, ceapa, usturoiul, păstârnacul sau pătrunjelul. În corelație cu etapele de creștere, aceste plante pot rezista la temperaturi de la -8˚C până la -1˚C.
Rezistența plantelor la frig poate fi crescută prin câteva metode. Călirea semințelor germinate și a răsadurilor este una dintre ele. Printre tehnicile folosite se numără: expunerea treptată la temperaturi mai scăzute, nutriția cu fosfor și potasiu, lumina naturală. Acestea ajută la întărirea plantelor și la asigurarea unui proces satisfăcător.
O altă recomandare este utilizarea composturilor sau îngrășămintelor special concepute, pentru a oferi o fertilitate mai bună a solului. Astfel, plantele vor avea sursa de nutrienți de care au nevoie pentru o dezvoltare armonioasă. Un alt detaliu important este faptul că solurile de culoare mai închisă absorb mai multă căldură, în timp ce solurile de culoare deschisă absorb mai puțină. Calitatea solului va influența direct calitatea culturilor, de aceea e important de avut grijă și la acest aspect.
Întrucât încălzirea serelor, dar și solariilor în sezonul rece este inevitabilă, acestea se pot dota cu sisteme de încălzire, cele mai accesibile ca preț și bune ca funcționare fiind sobele solarii.
Sperăm că te-au ajutat sfaturile de mai sus pentru a crea un plan de a obține o grădină ideală și funcțională chiar și iarna. Odată amenajată conform viselor tale, vei petrece mai mult timp în aer liber cu activități nelimitate. Oricât de mic sau mare ar fi spațiul grădinii, aceasta poate fi utilizată la potențialul maxim.